Ce se întâmplă de fapt când îți troznești degetele și cât de periculos este

Ce se întâmplă de fapt când îți troznești degetele și cât de periculos este
Publicat: 14/03/2015, 22:30

Între articulații există lichid sinovial, care conține și bule gazoase, formate la întinderea articulațiilor, și are rolul de a lubrifia articulațiile. Când ne forțăm articulațiile, acele bule se sparg și provoacă sunetul cunsocut la troznirea degetelor. Același lucru este valabil și pentru alte articulații, explică un material video al vox.com.

Este nevoie de aproximativ 20 de minute pentru ca bulele de gaz să se formeze din nou, interval în care articulațiile nu mai pot fi „troznite”.

Un alt troznet al articulațiilor nu provine de la acest lichid sinovial, de exemplu când ne ridicăm în picioare și ne troznesc genunchii. Atunci, cele care pocnesc sunt tendoanele, în momentul când sunt întinse peste oase sau între mușchi.

În ce privește pericolul pentru sănătate al acesui obicei, oamenii de știință nu au stabilit că există efecte negative importante.

Medicul Donald Unger a făcut un experiment pe propria piele, troznindu-și degetele de la o mână timp de 60 de ani, în timp ce mâna cealaltă a fost ferită de acest obicei. După 60 de ani, constatarea sa a fost că mâna troznită nu avea mai multă atrită decât cealaltă mână.

Un alt studiu, din 1990, a stabilit că obiceiul de a-ți trozni degetele sau încheieturile nu poate fi pus în legătură cu alte boli, însă poate duce la afecțiuni ale articulațiilor – încetinirea mișcărilor, scăderea puterii de strângere.

Deși nu există efecte medicale dovedite ale acestui obicei, cu siguranță un efect este că cei din jurul persoanelor care își troznesc articulațiile vor fi deranjați sau chiar enervați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×